Gelatina

Un grup de prieteni descăperă ceva ce pare a fi din altă lume. Citește această poveste sci-fi și află care sunt urmările unei astfel de descoperiri.


Gelatina

 

– Băieți, băieți! Veniți repede!

– ”Aici Pilot Alex către flotă. Vă cer ajutorul în sectorul Lacul de Stele”. Voi chiar nu vreți să vă jucați azi sau ce-i cu voi?

– Taci, Florin și mișcă-ți fundul ăla gras aici! Lucică, hai și tu repede!

– Ce e, ce e? veni repede Lucică ștergându-se de muci și lăsându-și aripile de carton să cadă.

– Nu le arunca așa pe jos, bă! M-am chinuit să le fac! se răsti Florin în timp ce se apropia. Își dădu casca din carton jos tacticos și își trecu mâna prin păr ca și cum cineva l-ar fi filmat.

– Uite! le arătă Alex cu un băț. E cel mai urât melc pe care l-am văzut în viața mea… dacă e melc.

Alex se juca și împungea o bucată verde semi transparentă de ceva. Bucata ba lăsa lemnul să intre în ea fără să se opună, ba se rostogoli la atingerea acestuia. Nu mirosea și nu părea să adune murdăria de pe jos.

– Eu zic că-i melc. Voi ce ziceți? îi provocă Alex în timp ce se juca cu bățul.

– E urât rău… Hai să-l punem în apă să vedem ce face, propuse Lucică.

– Voi nu vedeți ce se întâmplă aici? Noi, mărita flotă spațială a Pământului, am descoperit viață extraterestră! Florin își puse casca înapoi și își luă aripile, înconjurându-și prietenii și mucul viu de pe jos.

– Viață extraterestrăăă! Lucică i se alătură iar acum ce doi îi dădeau târcoale lui Alex.

– Băieți, băieți! Se urcă pe băț! Băieți!

Chestia începu să se urce pe băț, jumătate pe el, jumătate acoperindu-l. Se trăgea puternic și înainte ca Alex să scape puntea dintre ei, îl înșfăcă de mână. Se scurse rapid pe sub tricoul său și îi intră pe nevăzute prin nări și gură. Alex căzu pe spate cu ochii dați peste cap.

Fața lui Lucică se schimonosi de frică și o luă la goană spre drumul din pădure, aruncând la o parte aripile improvizate.

Florin se repezi la prietenul său și îi prinse chipul în palme.

– Alex, ești bine? Alex, prietene? Scuze că nu te-am ascultat și am vrut să ne jucăm. Ești bine?

Cu ochii la fel de albi, Alex îl prinse de mână pe prietenul lui și îl strânse atât de tare încât oasele începură să-i trosnească. Cu o smucitură de braț, Florin pluti mult deasupra lacului și căzu chiar în mijlocul acestuia.

Alex căzu din nou și începu să tremure violent.

Seara a început să cadă peste lac și Lucică alerga speriat printre copaci. Mai avea puțin și ieșea din pădure. De acolo, avea și mai puțin și ajungea acasă.

Cu ochii plini de transpirație, se lovi puternic de un copac. Se ridică brusc și ramurile copacului nu-l lăsau să treacă mai departe. După câteva lovituri și căzături, reuși să se șteargă la ochi și văzu ochii albi și lucioși ai lui Alex. Speriat, o luă la fugă în cealaltă parte. O altă lovitură, dar de un alt Alex.

În orice parte fugea, Lucică îl întâlnea pe Alex. Cu ochi albi și strălucitori, o mulțime de Alex se apropiau și îl înconjurau pe micuțul Lucică. Un strigăt puternic sperie păsările care dormeau pe ramurile copacilor.

Luna privea blândă și ștearsă cum o mulțime de copii îmbrăcați la fel, cu același păr, aceeași față și aceiași ochi spălăciți ieșeau din pădure și se îndreptau spre toate casele din micuțul cartier izolat la poalele muntelui.


Această poveste scurtă sci-fi face parte din culegerea de povestiri scurte, pe care poți să o descarci de aici, #30in30 Din Întuneric.

Dacă îți plac poveștile mele, poți să îmi lași un like pe pagina de facebook, aici: facebook.com/mihai.fiction.

Credit Art: Sabrina

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *