Noaptea

Noaptea

Noaptea este cel mai mare inamic în această poveste horror scurtă. O noapte care nu se mai termină și înghite tot ce îi iese în față.


Noaptea

 

Camelia privi ultima răsuflare a lumânării din celula ei din Centrul de Detenție pentru Femei din Vestul țării.

Totul a început în urmă cu 2 săptămâni când soarele a încetat să mai apară. Noaptea a fost obișnuită. Stingerea s-a dat la ora 8 și Camelia a adormit în jurul orei 10. A rămas singură în celulă după ce colega ei a fost mutată în carceră pentru bună purtare. Când s-a dat deșteptarea la ora 8, cerul era plin de nori negri de ploaie.

O săptămână totul a funcționat pe curent. Luminile erau tot timpul pornite. Se auzea că e urgență națională și că sunt pierderi de putere în sudul țării. Gardienii nu erau prea vorbăreți și Camelia nu reuși să afle multe.

Zilele treceau greu și o stare de somnolență stagna printre deținuți și gardieni. Mâncarea era din ce în ce mai puțină și le era adusă în celulă. Nimeni nu schimba nici o vorbă și soarele rămânea ascuns.

În urmă cu o săptămână lucrurile au început să meargă prost. Un vânt cumplit a început să sufle și să dea târcoale penitenciarului. Vuia a râsete și plânsete, și gardienii au fost nevoiți să baricadeze toate geamurile și ușile astfel încât să nu poată fi deschise.

Camelia privea prin gemulețul ei, cocoțată pe toaletă, orașul din vale. Cu fiecare lumină care se stingea, cu atât vântul vuia mai puternic și scotea sunete macabre. În cele din urmă, orașul s-a stins și vântul și-a îndreptat atenția, din nou, spre penitenciar.

Gardienii au încetat să mai apară, iar primul țipăt a venit din carceră. O adiere blândă mișuna printre gratii și, cu fiecare lumânare care pierea, pierea și ocupantul celulei.

Camelia a tras de lumânările pe care le mai avea cât de mult a putut. Ținea doar una aprinsă și, de îndată ce aceasta murea, îi dădea viață alteia. Din ce putea să își dea seama, celula ei era singura sursă de lumină din întreaga închisoare.

Simți adieri ușoare și se ghemui în jurul lumânării. Era ultima pe care o avea și ceara ei dispărea picătură cu picătură. Geamurile îi erau ferecate și gratiile blocate. Nu avea cale de scăpare. Râsete și plânsete și zgomote lugubre pășeau răbdător în afara gratiilor.

Camelia privi ultima răsuflare a lumânării din celula ei din Centrul de Detenție pentru Femei din Vestul țării.


Pentru mai multe povești scurte horror, poți descărca culegerea de povești scurte #30in30 Din Întuneric.

Dacă îți plac poveștile mele, poți să îmi lași un like pe pagina de facebook, aici: facebook.com/mihai.fiction.

Credit Art: Sabrina

Leave a Reply

Your email address will not be published.