Podul

În această poveste scurtă horror, Victor descoperă că lucrurile misterioase din locurile ferite de lumină ar trebui lăsate în pace.


Podul

 

Podul despărțea parte bună a orașului de partea mai puțin bună. Din beton rece, se întindea deasupra râului. Era traversat destul de rar. Cei din partea bună nu prea aveau drum peste el și cei din partea mai puțin bună, nu erau atât de norocoși încât să aibă motive pentru a-l traversa.

Victor era unul dintre cei norocoși. Ambii lui părinți munceau, ba mai mult, tatăl său era angajat în două locuri. Era singur la părinți, care au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a-l trimite la o școală bună, peste pod, departe de mizeria și străzile împuțite din partea lor de oraș.

Autobuzul îl lua aproape din fața casei și îl ducea până în fața școlii. Urca în fiecare dimineață și se bucura de locurile goale. Nu erau mulți cei care mergeau cu autobuzul și nu în partea aceea. În zilele calde, venea pe jos acasă, traversând podul apatic, poate pentru că voia să se bucure de căldura soarelui care îi mângâia fața sau poate pentru că voia să prelungească timpul în care nu era pe cealaltă parte.

Într-o astfel de zi, când soarele scălda orașul în raze îmbietoare, Victor îl văzu pentru prima dată. La baza unuia dintre cei doi piloni care susțineau hidoșenia gri, pe partea mai puțin bună a orașului, Victor văzu un maldăr de haine. O geacă mult mai albastră decât apa râului, poate la fel de albastră ca marea din vederea pe care o primise de la mătușa Lori. Și o pătură neagră, cu flori roșii.

Ceva îi atrase atenția și, de atunci, în fiecare zi privi maldărul de haine care parcă aștepta ceva sub podul rece. În zilele cu soare, ceva strălucea dintre țoale, iar în zilele reci, zăpada stătea departe. Curiozitatea lui Victor creștea cu fiecare trecere a podului. Renunță cu totul la autobuz și drumul spre școală și înapoi îl făcu pe jos, doar să mai prindă o dată acea minusculă strălucire.

Vacanța îi opri vizitele peste pod și haina albastră îi inundă visele. Trebuia să vadă ce e acolo.

În cea mai călduroasă zi a anului, minți că se vede cu prietenii lui de la școală. Fugi spre pod și maldărul era încă acolo. Coborî ușor, ținându-se cu mâinile de pielea aspră a podului până ajunse la mal. Aruncă niște pietre spre bucata moartă de țoale, dar fără răspuns. Se dezbrăcă până la chiloți, își puse hainele în ghiozdan și fără să se mai gândească sări în apă.

Râul era calm, dar rece. Călătoria dură puțin mai mult de cinci minute. Victor se prinse de scările pe care vopseaua roșie se confundă cu rugina și își trăgea corpul în sus. Inima aproape că-i sări din piept. Urma să vadă ce e acolo.

Cu apa încă curgându-i din păr, se apropie cu tălpile goale pe betonul plin de mușchi și alge. Haina albastră respira încet, ridicându-se și coborând, acompaniată de un horcăit. Victor se apropie și mai mult. Întinse mâna și cu o smucitură, trase pătura, lăsând la iveală două picioare bolnave și palide. Văzând asta, saliva îi inundă gura și stomacul pregăti vomă, pe care o împinse înapoi.

Victor se apropie din nou. Cu mâna tremurând, atinse geaca albastră și pentru o secundă simți materialul aspru. Înainte să poată reacționa, colți însetați erau prinși de gâtul lui firav și  foamea bestiei de sub pod era potolită.

Sângele picura pe betonul scorțos, strecurându-se printre mușchi și alge, oferindu-i puțină culoare. Fiara trăgea cu putere, în timp ce Victor cădea în vis. Noaptea veni peste pod și învălui orașul în întuneric. Bestia era sătulă. Lăsă corpul copilului să cadă și dispăru cu aripi furioase în nimicul nopții.

Victor își trase geaca albastră și pătura peste el. Nu se putea mișca. Ghemuit, la baza podului, aștepta nopți întregi, prins între viață și moarte. Aștepta și îi era foame.


Pentru mai multe povești scurte horror, poți descărca culegerea de povești scurte #30in30 Din Întuneric.

Dacă îți plac poveștile mele, poți să îmi lași un like pe pagina de facebook, aici: facebook.com/mihai.fiction.

Credit Art: Sabrina

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *