Porumb

O poveste horror scurtă în care protagonistul este pierdut printre satele din România și află că nu oricine îți este prieten.


Porumb

 

Marius era pierdut într-un sat uitat de lume. Murea de cald și singurele haine pe care le avea erau blugii spălăciți și cămașa groasă în carouri de pe el. Îsi ducea ghiozdanul gol în spate și transpira. Asta făcea de câteva ore bune. Noroc cu șapca roșie care îi făcea puțină umbră. Părea că totul se repetă în jurul lui. O porțiune cu case mici din chirpici și curți largi în spatele unor garduri din lemn bătrân și trist. O altă porțiune de pășune verde care se împreuna departe cu pădurea neagră. O ultimă porțiune de porumb.

Cele trei bucăți alternau pe marginile drumului, se schimbau între ele, veneau una după cealaltă, făceau schimb și se luptau care să vină prima. De ore bune, doar porumb, noroi, iarbă și lemn mâncat de timp. Nici măcar un suflet. A încercat să strige la porți uneori, pentru un pahar de apă și o vorbă, dar primea răspuns doar de la găinile din spatele caselor sau de la câte un porc mai nărăvaș. Și soarele strălucea puternic în tot acest timp peste acest ținut părăsit.

Marius își continua drumul, sperând să dea de civilizație și de niște apă, în timp ce lovea o pietricică. A reușit să o aducă vreme de cinci porțiuni de case, patru de pășune și șase de porumb. Se apropia de porțiunea de porumb cu numărul șapte.

Târându-și picioarele după el, a ajuns cu greu în fața unei stații de autobuz. Cu acoperișul rupt, niște afișe electorale cu candidați care au primit mustăți și ochelari de la trecători și o sticlă verde de suc uitată sub un scaun.

Se apropie în grabă și se așeză rapid pe scaun, luând sticla fierbinte în mâini. Era singurul loc cu umbră. Deși regretă decizia după doar două minute după ce a luat-o, a decis să bea sucul fierbinte.

– Ești bine?, îl întrebă băiatul venit de nicăieri, în timp ce Marius își vărsa mațele în șanțul din spatele stației.

– Da, da. Sunt bine, îi răspunse în timp ce se ștergea la gură. Să nu bei niciodată dintr-o sticlă aiurea de pe drum, copile.

Marius se întoarse și văzu un copil de vreo 10 ani, cu părul negru și ochi albaștri care îndesa paie într-o cămașă. Lângă el erau deja niște pantaloni plini și un cadru de lemn ca și o cruce.

– Ce faci acolo, băiete?

– O sperietoare, îi răspunse acesta sincer.

– Ești singur? Știi cum aș putea să ajung în cel mai apropiat oraș?

– Nu și nu.

Marius își ridică privirea și văzu în depărtare o mulțime de sperietori, cocoțate pe cruci de lemn. Unele cu blugi și tricouri, altele în costume elegante, rochii și fustițe cu cămăși asortate, paltoane de iarnă și haine de lucru.

– Tu le-ai făcut și pe restul? Era uimit de viteza cu care îndesa paiele în cămașă.

– Da, răspuse copilul mândru. Vrei să le vezi de mai aproape?

– Nu, le văd bine de aici, e în regulă.

În timp ce își ridică privirea de la mânuțele copilului care încă îndesau cămașa cu paie, lanul de grâu din fața lui era plat ca un ocean. Nicio cruce de lemn nu ieșea ca un ghimpe pe cerul albastru fără nori. Capul începea să îi sune și privirea să i se încețoșeze, în timp ce porumbul tremura ca un evantai în fața lui. Ultimul lucru pe care și-l aminti fu mulțimea de sperietori care se apropiau de el din lanul de porumb.

O nouă sperietoare era pregătită să alunge păsările, echipată cu blugi spălăciți, o cămașă în carouri și o șapcă roșie.


Pentru mai multe povești scurte horror, poți descărca culegerea de povești scurte #30in30 Din Întuneric.

Dacă îți plac poveștile mele, poți să îmi lași un like pe pagina de facebook, aici: facebook.com/mihai.fiction.

Credit Art: Sabrina

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *