În această poveste scurtă horror, un șofer de tir are o întâlnire mai mult decât ciudată, în timp ce transportă o încărcătură importantă.
Drumuri bune, colegu
– Drumuri bune, colegu’!
Tudor închise stația și își continuă drumul, șerpuind prin pădure. Era undeva în nordul țării. Mai avea aproape trei ore de mers până ajungea la destinație. Simțea cum pleoapele îi deveneau grele, precum porțile masive ale unui depozit care se trântesc după ce ultimul angajat pleacă acasă. Era ora închiderii. Luna privea galbenă și răbdătoare noaptea din spatele unor nori rătăciți. Drumul era luminat doar de farurile camionului și, înăuntru, fața lui Tudor era roșiatică de la toate butonașele și indicatoarele de pe bord. Mergea fără muzică, cu geamul deschis și o mână călărind valurile adierii de afară, simțind aerul cum i se strecoară printre degete.
Îi plăcea zgomotul motorului și mirosul de carburant. Îi plăcea drumul întins sau cu curbe multe. Îi plăcea să simtă puterea bestiei de oțel sub talpa bocancului. Îi plăcea să conducă.
Drumul se mișcă spre stânga și apoi spre dreapta. Monstrul care trăgea în spate o remorcă cu vaci torcea sub atingerile lui Tudor și mâncă asfaltul cu o poftă nebună. Vacile se bălăngăneau ușor la fiecare curbă și mugeau speriate atunci când Tudor accelera puternic. Dar totul era sub control. Era șofer de peste 20 de ani și cunoștea drumurile astea. Tirul rula lin printre copaci și Tudor se bucura de mângâierea aerului rece al nopții.
Ieșind dintr-o curbă spre dreapta, sperie câteva vaci și văzu un grup de copii îmbrăcați în alb care apărură brusc din întuneric în mijlocul străzii. O frâna puternică din reflex făcu dragonul din fiare să scoată un sunet chinuit de metale forțate, în timp ce roțile lăsară urme negricioase pe asfaltul încins. Tirul opri, fără urmă de impact sau copii. Liniștea pădurii care înfuleca drumul de pe ambele părți îl apăsă pe Tudor din ce în ce mai tare. Coborî, iar vacile bubuiră cu mugete speriate.
Speriat și respirând greu, șoferul nu găsi niciun copil. Verifică în jurul tirului și chiar și prin pădure. Oboseala începu să îi joace feste. Asta trebuia să fie. Hotărî să ia o pauză de câteva ore. Trase măgăoaia pe marginea drumului și, în timp ce pleoapele îi acoperiră ochii, văzu din nou acei copii, palizi și îmbrăcați în haine albe, privindu-l de la marginea pădurii.
Somnul îl trase în adâncuri și îi apărură, din nou, în vis. Cu ochii roșii și colți, trăgeau și mușcau, și gheruțele lor ascuțite se afundau în carnea lui. Era prins în mijlocul pădurii și, oricât țipa, glasul lui se chinui să iasă dintre ramurile copacilor.
Se trezi brusc, orbit de razele soarelui care ieșeau cu greu din spatele crengilor, precum niște degete osuroase nespălate, înconjurate pe cabina tirului. Îl dureau mușchii gâtului. A dormit prost. Ceasul din bord îl anunță că a întârziat mult mai mult decât credea. Renunță la verificarea obligatorie și porni cu viteză, biciuind bestia de sub el.
Vacile tăceau. Tirul lasă în urma lui o dâră roșie incandescentă pe asfaltul negru. O muscă se plimbă de pe un ochi de vacă pe celălalt în timp ce sângele se scurgea ușor pe negrul aspru de dedesubt.
O mașină mică trecu din sens opus și observă corpul palid al șoferului de tir și mantia de sânge din urma lui. Îl făcut atent rapid, prin stație.
– Colegul cu tirul, să verifici remorca, ceva nu e în regulă!
Tudor coborî parasolarul și hâsâi ușor la mângâierea soarelui. Se masă încet pe gât și își trecu degetele butucănoase peste două înțepături mici, fără să le observe.
– Mă grăbesc! Văd la destinație, mersi! Drumuri bune, colegu’!
Pentru mai multe povești scurte horror, poți descărca culegerea de povești scurte #30in30 Din Întuneric.
Dacă îți plac poveștile mele, poți să îmi lași un like pe pagina de facebook, aici: facebook.com/mihai/fiction.
Credit Art: Flo