În această poveste scurtă horror, scriiitorul Paul Adamache este pe cale să scrie cea mai bună lucrare din viața sa, dar doar dacă va face alegerile potrivite.
Ghostwriter
După succesul romanelor Trenul de la miezul nopții și Tabloul, cariera de scriitor a lui Paul Adamache s-ar putea spune că a luat sfârșit. Au mai urmat câteva povești scurte publicate în antologii pe care nu le-a citit nimeni și o singură poveste publicată episodic în ziarul din orașul său natal, din care nu a făcut nici un ban.
Paul tânjea după succesul acelor vremuri în care era chemat la biblioteci pentru a vorbi despre scrierile lui. Îi lipseau pozele cu fani și datul de autografe pe copertele tari ale romanelor sale. Trebuia să facă ceva, avea nevoie de o nouă poveste. Și una bună.
Desigur că poveștile care circulau despre vechea casă de pe deal erau false. Copii care jurau că au văzut fantome, adolescenții care se provocau să stea o noapte acolo sau mătuși bătrâne care își aminteau de bărbatul sinistru care a locuit acolo. Paul știa asta, dar simțea că o sperietură bună – dacă chiar era ceva acolo – și experiența unei case în acea stare ar putea să-l pună din nou pe picioare, să-i ofere niște idei noi și, astfel, să scrie, din nou, un roman demn de marile biblioteci.
Prima noapte o petrecu în liniște. Aranjă o saltea într-o cameră mai călduroasă, se plimbă prin camerele dărăpănate cu pereți cojiți și pregăti biroul unde urma să scrie următorul roman de succes. Era înarmat cu stiloul de care nu se despărțea niciodată, primit cadou la absolvirea facultății, hârtii albe, și, cel mai important, voință. Mâine urma să scrie.
A doua noapte fu la fel de liniștită, în afară de stropii grași de ploaie care loveau geamurile. Paul se puse la birou și începu să scrie. Cuvintele ieșeau din stiloul lui cu rapiditate și, când le citi, mototoli hârtia și o aruncă. Erau proaste. Nimeni nu avea să publice așa ceva. Și chiar dacă cineva smintit de tot publica, nimeni nu avea să citească. Înjură stiloul, hârtia și casa. Se înjură și pe el.
Începu să lovească pereții scorojiți cu pumnii, eliberând praful strâns de ani întregi. Cartilajele i se sfărâmau sub pielea care începea să capete nuanțe roșii-vineții. Sângele începea să i se scurgă de pe pumni, căzând în praful de pe podea. La fel cum lacrimile începeau să i se prelingă pe față, așa și sângele de pe perete cobora încet. Era inutil, nu avea să mai scrie niciodată ceva care să încânte cititorii. Avea să dispară de pe pagini și din biblioteci. Căzu în genunchi și plânse.
Se ridică doar când auzi penița unui stilou dansând pe paginile sale. Textul apăru de nicăieri, roșu aprins pe coala albă de hârtie, descriind istoria casei în care se afla. Descrieri bogate și figuri de stil pătau pagina cu sânge în timp ce Paul privea cum sângele lăsat pe pereții casei dispărea. Sângele de pe podea era absorbit în scândurile aspre și, când ultima pată de culoare dispăru, scrisul se opri.
Paul citi paginile scrise cu sângele lui. Cuvintele erau mult mai frumoase decât ce ar fi putut el să scrie în toată cariera lui. Privea scrisul sângeriu, cursiv și plin de viață. Nu avea cum să rateze această ocazie. Își străpunse palma cu penița stiloului și strigă a agonie. Sângele curgea din nou și cuvintele se așterneau pe pagină. De la întemeietorii familiei și ai casei, la secretele lor sinistre și la personajul principal, un criminal în serie, povestea prindea viață sub ochii lui Paul și nimic nu mai conta. Uită de dorințele sale și era absorbit cu totul în povestea care era doar la început. Avea nevoie să știe totul. O curiozitate nebună pusese stăpânire pe el.
Își lovi brațul cu stiloul. Sângele țâșni din perforațiile făcute cu penița și se contopi cu cerneala albăstruie. Șuvoaiele multicolore se adunau în palmă și cădeau pe podeaua rece, îmbibând scândurile bătrâne. Îi era frig. Cuvintele fugeau aprinse pe paginile albe ca niște cai sălbatici aflați în calea pericolului. Paul avea nevoie să știe finalul poveștii și realiză de ce personajul principal era atât de periculos.
Încă mai avea putere să termine el povestea, avea destule informații încât să producă un final satisfăcător sau putea să lase fantoma să-și spună adevărul, știind prețul acesteia.
Paul avea de ales.
Apucă stiloul cu sânge închegat de pe birou și cuvintele continuau să se verse pe pagini.
Pentru mai multe povești scurte horror, poți descărca culegerea de povești scurte #30in30 Din Întuneric.
Dacă îți plac poveștile mele, poți să îmi lași un like pe pagina de facebook, aici: facebook.com/mihai/fiction.
Credit Art: Sabrina