O misiune departe de Pământ. O planetă extraterestră și bestii periculoase. Toate într-o poveste sf despre un astronaut și robotul său companion.
Misiunea 42
Plecare
– Îți dai seama Robert, 8 miliarde de oameni care..
– 7.852.431.252 mai exact.
– Care trăiesc în pace și noi..
– În afară de cele 2 conflicte din emisfera..
– Robert!
– Da?
– Ce am vorbit noi?
– Să nu complic lucrurile.
– Și noi lăsăm toate astea în urmă să plecăm spre necunoscut.
– Încă mai putem să ne întoarcem, Peter.
– Nu. Nicidecum. Trebuie să plec. Trebuie să știu ce e acolo.
Peter și Robert privesc planeta. Peter stă în picioare și Robert, robotul cu inteligență artificială care îl însoțește plutește lângă el. Se află la bordul navei ARES1 și se pregătesc pentru misiunea 42: o călătorie printr-o gaură de vierme spre necunoscut.
– Știi că șansele să-l găsești sunt..
– Mici, răspunde Peter aplecându-și capul. Extrem de mici.
– Sunt mici, dar nu sunt 0. Poate o să ai noroc.
– Mulțumesc Robert, hai să plecăm de aici.
Peter se așează la bordul navei. Nava e mică și rezistentă, iar Robert, care plutește lângă Peter poate să o controleze în totalitate.
– Întoarce nava Robert, e timpul să vedem ce e acolo!
Nava se întoarce încet și lasă în spate Pământul. Acum, în fața lor se află gaura de vierme. A fost construită de cercetătorii de la United Space Program în urmă cu 20 de ani și de atunci 41 de echipaje au trecut prin ea. Doar 2 nave s-au întors: Echipajul de pe Amsterdam02, soț și soție, care au plecat la vărsta de 30 de ani și s-au întors după 2 ani la vărsta de 70. Cealaltă navă a fost Colorado 11, care s-a întors fără echipaj.
Peter se uită spre Robert, ușor speriat:
– Ai emoții?
– Sunt un robot, nu pot să am emoții.
– PFF..
Nava este pe poziția de plecare.
– USP1 aici ARES1, ne pregătim de plecare. Toate sistemele funcționează perfect. Să sperăm că ne reîntâlnim!
– Totul funcționează perfect și aici. Aveți grijă de voi. Să sperăm că ne reîntâlnim!
Nava se apropie încet de gaura de vierme.
– Șansele de reîntâlnire sunt infime, având în vedere..
– ROBERT!
– ROBERT!
Nava trece prin portal cu ușurință.
Sosire
Peter doarme pe bordul navei. E cel mai lung și mai odihnitor somn pe care l-a avut vreodată. Un clinchet îl trezește. E Robert, care plutește prin navă.
– Robert? Am ajuns? Unde suntem? Robert?
Peter îl vede pe Robert plutind și se apropie în grabă de el, îl prinde și îl ia în brațe.
– Robert prietene, nu! Trezește-te!
Și în timp ce spune aceste cuvinte caută butonul care îl va readuce pe Robert la viață. Câteva luminițe încep să pâlpâie și Robert se pornește.
– ROBERT OS, MODEL V502, PROPRIETATEA LUI PETER MARCH…
Peter îl întrerupe și îl ia din nou în brațe:
– Ah prietene, te-ai întors!
– Prietenia dintre un om și un robot este cel puțin ciudată Peter, dacă iei în considerare…
– Oh taci! Mă bucur că te-ai întors și nu m-ai lăsat singur în locul ăsta. Că veni vorba..
Peter se întoarce spre bordul navei. Totul este negru în afară de o planetă roșiatică și soarele din spatele ei. Nu se văd alte planete și nici alte stele.
– Unde suntem?
– Calculez…Calculez…Calculez…Nici un punct vizibil de pe hartă nu se potrivește cu coordonatele cunoscute.
– Înseamnă că suntem departe de casă, Robert. Hai să explorăm noi zona.
Peter sare la bordul navei ca un copil dornic de o aventură nouă. Încă de când era mic își dorea să zboare, iar acum, zboară spre o planetă necunoscută alături de un robot plutitor.
– Pornim spre planetă, Robert. Trimite dronele să o cerceteze până ajungem noi. O să mergem încet să economisim energie și să le lăsăm să-și facă treaba.
Dronele pornesc pe rând, din cala navei și se îndreaptă în șir indian spre planetă. Odată ajunse, încep să cartografieze suprafața planetei.
– La o prima vedere totul pare pustiu, sper să găsim ceva interesant acolo jos!
Planeta
Fața lui Peter e luminată de un roșu intens. Nava se află în orbita planetei. A trecut o oră, timp în care dronele au cercetat planeta și ARES1 s-a apropiat de ea. Planeta e roșie, fără urme de verdeață sau apă.
– Robert, ce spun dronele? Cum e acolo jos?
Dronele se mișcă repede și acoperă distanțe mari. Peisajul e dominat de pietre și deșert, cu mici bucăți de verdeață.
– O dronă a găsit ceva, Peter! Aduc acum imaginea pe ecran.
Drona s-a oprit în fața unei construcții din piatră. Construcția e masivă, inscripționată cu simboluri ciudate.
– Pare a fi un fel de obelisc. Hai să mergem acolo să îl vedem de aproape!
Peter se așează mai bine în scaun și pronește procedura de întrare în atmosferă. Nava se incălzește, dar întră fără nici o problemă. Cerul se așterne albastru în fața lor și planeta rămâne la fel de roșiatică. ARES1 se apropie din ce în ce mai mult de zona obeliscului.
Obeliscul se află în mijlocul unui platou, totul fiind pustiu în jurul lui în afară de câteva pietre mari care sunt la mică distanță de el, iar Peter aterizează lăsând obeliscul în mijloc.
Peter și Robert privesc construcția masivă din navă. E înalt și stă mândru și drept în fața lor.
– Hai să ieșim afară! Ai emoții?
– Sunt robot, ți-am mai zis că nu pot să am emoții..
– Da da, ești robot, fără emeoții și fără glume! – răspunde Peter pe un ton serios ridicând mâna la chipiu și salutând ca un militar.
– Nu Peter, nu am emoții. Hai să ieșim. Dronele spun că atmosfera e similară cu cea a Pământului, dar mai trebuie să facem teste pentru aer, așa că nu-ți da casca jos.
– Sunt gata! Hai să vedem ce e afară! – îi răspunde Peter pe un ton serios.
Cei doi sunt în camera de depresurizare. Ușa se deschide în fața lor și văd pentru prima data planeta de la nivelul solului. E liniște, firicele de praf sunt ridicate de vânt și totul e roșu. Robert pornește primul și se îndreaptă spre obelisc.
– Trebuie să analizăm obeliscul. Din ce crezi că e făcut? Peter?
Peter e singur în camera de depresurizare și privește în gol.
– E în regulă Peter. Poți să vii. Știu că ai emoții, dar trebuie să treci peste. Un singur pas și totul o să fie ok!
Peter, mândru, ridică o mână în aer.
– Nu, nu e asta. Trebuie să spun ceva înainte să pășesc pentru prima dată pe o planetă nouă. Un pas mic pentru..nu, nu, s-a spus asta..
Dacă Robert ar fi avut ochi și i-ar fi dat peste cap. Îi întoarce spatele lui Peter și pornește încet spre atracția principală a planetei.
– Of, bine. Eu o să fiu lângă obeliss. Te aștept acolo.
În timp ce Robert plutește spre monument, Peter se gândește.
– ȘTIU! Arthur C Clark spunea că ”sunt 2 posibilități: Ori suntem singuri în Univers, ori nu. Ambele sunt la fel de infricosătoare”, iar noi suntem pe punctul de a afla.
Mândru, Peter face primul pas pe planeta necunosctă și pornește cu pași mari și vioi spre Robert.
– Eh? Cum a fost? Sper ca ai inregistrat!
– Da, am înregistrat. Atât doar că afirmația ta nu e corectă: dacă nu găsim viață pe această planeta nu înseamnă că TOT Universul este lipsit de viață. Dar am notat tot ce ai zis.
Și cu aceste cuvinte Robert îl lasă pe Peter ușor confuz și începe să cerceteze zona.
Obeliscul
Peter și Robert, plutind pe lângă el, privesc obeliscul care stă solitar în fața lor.
– Vreo teorie în ceea ce privește obeliscul?
Robert îi face înconjorul de căteva ori și revine lângă Peter.
– Ar putea fi o reprezentare a unui zeu, un mod de comunicare, un semn distinct pentru ceva. E aproape imposibil de spus până nu știm cine l-a construit.
– Ai dreptate. Hai să vedem din ce e făcut. O să iau o mostră mică pentru o analiză mai amănunțită. Cheamă niște drone să cerceteze în apropiere, poate mai găsim ceva interesant.
Peter se ghemuiește lângă structura monolitică și culege mostre în timp ce Robert îl scanează.
– Obeliscul are o înălțime de 5,17 metri, nu are nicio crăpătură și pare a fi făcut dintr-un singur obiect, și are doar acel însemn pe mijloc..care, nu știu ce înseamnă.
– Haha, în sfârșit ceva ce nu știi; remarcă Peter nelăsând să se vadă zâmbetul viclean de pe buze.
– Poftim?
– Nimic. Uite mostra pentru analiză!…Oare ce e sunetul acela?
Peter își îndreaptă privirea spre sursa zgomotului și nu-i vine să creadă ce vede:
– Robert..avem o problemă.
Zgomotul vine de la navă, unde un roi de ființe extraterestre asemănătoare țânțarilor de pe Pâmânt stau adunate pe sursa de putere a navei.
Peter și Robert se ascund după pietrele de lângă obelisk.
– 1. Am găsit viață extraterestră. 2. Viața extraterestră ne mănânca nava. Propuneri, Robert?
– Trebuie să fim foarte atenți cum interacționăm cu o specie extraterestră despre care nu știm nimic. Nu știm cât de inteligenți sunt, ce întenții au..
BANG
În timp ce Robert căuta o cale intelientă de a interacționa cu țânțarii, Peter strângea în mână o rocă de pe planeta roșiatică. Firul logic al lui Robert a fost întrerupt de o aruncare care ar face gelos un jucător de baseball. Piatra lovește fuzelajul navei care scoate un zgomot asurzitor. Țânțarii se îndepărtează brusc pentru câteva secunde, iar când nava se oprește din cântecul ei, țânțarii se întorc.
– Ai întreprins o acțiune foarte periculoasă! Puteai fi mort acum dacă lucrurile nu mergeau conform planului tău nesăbuit!
– Singer să fiu, nu a fost un plan. Voiam să văd daca reacționează în vreun fel. Ai perfectă dreptate Robert, hai să ne concentrăm la cum putem scăpa de roi și cum putem să ne recuperăm nava. Poți să accesezi nava? Am putea transmite ceva prin difuzoare.
– Nu, nava nu poate fi accesată. Se pare că roiul a distrus sursa de putere.
– Asta înseamnă că nu putem să ne folosim nava..că nu putem să ne întoarcem acasă.
Peter realizează ceva ce a încercat să evite de când au pornit. Șansele de întoarcere erau aproape egale cu 0, iar acum acest lucru este sigur.
– Știam că șansele de întoarce sunt infime..
– Peter!
– Dar nu credeam că o să se întâmple așa de repede..
– Peter! Avem o problemă!
Roiul de țânțari, curios, s-a apropiat de foșnetul de după piatră. În timp ce Peter se lupta cu realizarea că va rămâne pe vecie pe o planetă necunoscută, roiul a înconjurat piatra, prinzându-i pe cei doi în mijlocul lor.
Țânțarii se pregătesc de atac iar Peter, realizând ce se întâmplă, strigă din toți plămânii:
– ROBERT – BIBLIOTECA MUZICALĂ – PIESA 5 – VOLUM MAXIM!
Planeta roșiatică nu a mai auzit atât zgomot de mii de ani.
”WHERE THE HOOD, WHERE THE HOOD, WHERE THE HOOD AT?
HAVE THAT N$##@ IN THE CUT, WHERE THE HOOT AT?
OH, THEM N$##@% ACTING UP?!? WHERE THE WOLVES AT?
YOU BETER BUST THAT IF YOU GON PULL THAT”
Peter e ghemuit iar Robert plutește deasupra lui. Țânțarii zboară dezorientați în toate direcțiile încercând să scape de zgomotul asurzitor.
Peter începe să râdă cum nu a mai făcut-o de mult.
– Hahahahah, nu m-am gândit niciodată că DMX o să-mi salveze viața! Chiar dacă probabil nu o să putem pleca de aici, suntem în viață și asta contează.
Cei doi se apropie de navă, care are o gaură în locul sursei de putere.
– Sursa de putere este distrusă. Nu putem să pornim nava, ceea ce înseamnă că..
– Că nu putem să ajungem în spațiu, ceea ce înseamnă că..
– Că nu putem să ajungem acasă.
Peter loveșste nava cu piciorul. Strigă. Cade în genunghi lânga nava distrusă. Obrajii îi sunt plini de lacrimi.
– Peter, îmi pare rău..dar știai că șansele de întoarcere sunt minime..
– Nu Robert, nu îți pare, ești robot. Și da, știam.
Peter se ridică în picioare. Ochii nu îi mai sunt plini de lacrimi. E serios.
– Sunt bine, am știut în ce mă implic. Hai să ne facem treaba. Analizează nava, vezi ce putem recupera.
– Calculez..Avem o problemă. Nu putem recupera nimic. Roiul a intrat în navă și a lăsat o substanță corozivă peste tot.
– Am înțeles, o să ne descurcăm cu ce avem. Ia o mostră din substanța lăsată și trimite datele. Să sperăm că nu suntem extrem de departe de casă și o să avem pe cineva care să descifreze undele trimise pe când ajung.
Peter se îndepărtează de navă și se oprește pe piatra pe care a folosit-o ca ascunzătoare. Privește departe. Totul e roșu. E o liniște de mormânt. Robert se apropie de el.
– Am reușit să recuperez un plic cu mâncare. Restul navei e compromisă.
– Mulțumesc Robert. Ce zic dronele? Hai să cercetăm cât mai mult din planeta asta până nu e prea târziu.
Robert proiectează pe piatra cea mare o imagine cu locuri unde s-au mai găsit obeliscuri.
– S-au mai găsit 2 obeliscuri, care împreună cu cel de aici formează un triunghi. Mai sunt 3 obeliscuri mai departe de aici care și ele formează un triunghi, și alte 3, mai departe, care formează și ele un triunghi echilateral.
– Interesant, există posibilitatea unei vieți inteligente.
– Și mai interesant, Peter, am pierdut 4 drone în centru.
– Perfect! Acolo mergem!
– Peter, am pierdut drone acolo, nu știm nimic din ce e acolo, poate fi periculos, hai să cercetăm celelalte obeliscuri.
– Robert, trebuie să vedem ce e acolo, oricât de periculos ar fi, șansele de întoarcere sunt 0..Împachetează, pornim într-un minut.
– Plicul cu mâncare e la tine. Altceva nu avem, putem să pornim acum.
Deșertul
Călătoria spre locul misterios din centru a început de câteva ore. Tot ce se vede în jurul lor este nisipul roșiatic și pietre uriașe.
– Robert? Ce o să faci cu corpul meu după ce mor?
– Protocolul spune că nu trebuie să intervin. Trebuie să observ ce efect are mediul asupra corpului tău, și dacă aceste efect sunt negative asupra mediului, trebuie să îl distrug. Dar știi asta deja, ți-am mai zis și acasă că nu putem ocoli regulile.
Peter, luând o poziție de erou, cu un picior pe o piatră și privind în depărtare.
– Deci nu o să faci nimic să pară că sunt un erou. Mulțumesc, un prieten adevărat..
Dacă ar putea, Robert ar zâmbi, știind că Peter încearcă să fie puternic în aceste momente grele. Călătoria continuă încet, cei doi fiind acompaniați doar de câteva rafale de vânt.
– E frumos aici; rupe Peter tăcerea. Ce crezi că o să găsim în centru?
– Nu știu. Dronele care au mers acolo au dispărut de pe radar. Am pierdut semnalul și nu știm nimic despre ele.
– Trimite-o pe cea mai apropiată și hai să vedem ce e acolo.
Peter proiectează imaginile transmise de dronă. Pare a fi într-o furtună, încercând să plutească cât mai stabil. Drona observă o umbră uriașă, imaginea dispare de câteva ori, după care dispare cu totul. Semnalul e pierdut.
– Poate e o furtună electrică și distruge circuitele, ceea ce ar fi o problemă pentru tine, Robert. Sau poate e doar o furtună foarte puternică. Caz în care sperăm să dispară până ajungem acolo.
În timp ce Peter și Robert își continuă călătoria, nava lăsată în urmă, datorită substanței lăsată de țânțari, explodează. Pietrele aflate în apropiere încep să crape.
– Peter, avem date noi despre planetă!
– Pot să-mi scot casca?
– Da, testele de până acum spun că se poate respira, dar sfatul meu este să mai aștepți până îți scoți casca, să fim siguri.
– Mai lăsăm casca! Am înțeles, să trăiți!; Peter ridicând din nou mâna la frunte, imitând un tânăr soldat.
– Se pare că planeta e pustie. Dronele au scanat 85% din planetă..
– Robert?! – Peter are o privire îngrijorată.
– Nu s-au găsit urme de viață..
– Robert, cred că ar trebui să fugim!
– În afară de țânțari, planeta e pustie.
– Robert, am găsit eu urme de viață! Hai să plecăm de aici!
– Pofitm, unde? – se arată Robert surprins.
Peter îl prinde pe Robert și îl intoarce brusc să vadă ce e în spatele lui.
O creatură uriașă, o încrucișare dintre un porc, un urs și o stâncă, aleargă în 4 labe spre cei doi.
Peter îl prinde mai bine pe Robert, și îl aruncă departe de creatura blindată cu piatră care se apropie de ei.
– Suntem urmăriți de o creatură similară în dimensiune cu un elefant. Norocul nostru este că nu fuge la fel de repede ca noi.
– Robert, nu mai analiza situația și fugi! Nu vreau să mă omoare un porc spațial!
– Nu pot să fug Peter, după cum bine observi, zbor.
– Zboară mai repede Robert! Zboară și taci!
Cei doi aleargă și zboară cât de repede pot încercând să scape de creatura spațială. În fața lor se așterne furtuna în care au fost pierdute dronele.
– Avem o furtună în față Robert! Încă nu știm dacă tu poți să mergi acolo!
– Și în spate avem o creatură uriașă care aleargă mai repede decât am estimat! Nu avem altă obțiune..dar am o idee prin care să te ajut, fugi spre furtună!
Robert rămâne pe loc și Peter se îndepărtează spre furtună. Porcul spațial își continuă alergarea furioasă!
– Robert ce vrei să faci?! Zboară cât mai sus poți, salvează-te! O să încerc să-l pierd în furtună!
– Am analizat mișcările lui, încălcând ordinul tău. Am aflat că fuge din ce în ce mai repede, și că o să te prindă înainte să ajungi în furtună. Scopul meu este să te protejez. Din acest motiv am activat:
*PROTOCOLUL DE APĂRARE*
Robert își pornește toate motoarele. Toate luminile de pe el sunt pornite, și zboară cu viteză spre porc-urs.În timp ce porc-ursul și Robert se apropie unul de celălalt, Peter fuge spre furtună.
Un impact puternic între creatura extraterestră și Robert îl face pe Peter să se oprească și să se întoarcă. Robert este căzut iar porc-ursul este la mică distanță, cu capul plecat, ușor dezorientat. Lui Peter îi dau lacrimile.
– Robert..Nu..
Porc-ursul își scutură capul de câteva ori și își revine. Îl observă pe Peter și începe să alerge după el. E greoi și prinde greu viteza pe care a avut-o înainte de impact.
Robert, cu ultimele surse de energie:
– Fugi Peter..Salvează-te..
Toate becurile de pe Robert se sting, unul după celălalt. Încet, este cuprins de furtună și este înghițit de nisipul roșiatic.
Peter întră în furtuna de nisip. Se uită în jurul lui și nu reușește să vadă nimic. Totul e roșu și vântul suflă puternic. Porc-ursul nu e nicăieri.
Se uită pe mână, unde are un ecran încorporat în costumul spațial. Harta îi indică drumul spre centru, iar el pornește prin furtună.
Trecerea prin furtună a fost dificilă, vântul suflând cu putere și drumul spre centru fiind greu de ținut. Odată ieșit din furtună, Peter cade în genunchi.
– Robert..
Peter lasă să iasă un strigăt puternic spre cer. Pe lângă posibilitatea de întoarcere acasa, planeta i-a răpit și prietenul.
Peter se ridică cu greu, și pornește spre centru. Harta îl arată foarte aproape de destinație. La puțin timp de mers, Peter ajunge la buza unei văi. În mijlocul văii domnește o construcție uriașă, sub forma unei catedrale. Deși nu ar fi considerată o catedrală pe Pământ, e singurul lucru care îi vine în minte lui Peter atunci când o vede.
– Robert prietene..îmi lipsești. Păcat că nu ești aici să vezi ce văd și eu; zâmbește și pornește spre catedrală.
Valea este abruptă, și Peter coboară încet. Ajunge aproape de mijlocul văii, și din spate aude un zumzăit. Un roi de țânțari se apropie în viteză de el.
– OH NU!
Peter o ia la fugă spre catedrală, ignorând atenția cu care a coborât până în acel moment. Peter se apropie cu pași repezi de ea și țânțarii se apropie de el. Catedrala stă în fața lui măreață și de un negru sclipitor.
Cu ultimele puteri, Peter intră în catedrală printr-o deschizătură de mărimea unei uși, se împiedică și cade. Țânțarii se apropie și Peter își întoarce fața spre ieșire. Țânțarii se opresc în fața deschizăturii, părând dezorientați și la puțin timp, roiul se dispersează.
Peter rămâne întins pe spate, în lumina care pătrunde de afară. Interiorul catedralei este negru și fără lumină.
Peter se ridică, îi întoarce spatele luminii de afară și pornește spre întunericul dinăuntru. Dintr-unul din buzunare scoate o dronă mică pe care o aruncă în aer. Drona plutește și luminează tot în jurul ei.
Peter vede pentru prima dată interiorul catedralei. E uriaș, cu coloane mari din același material negru. Pereții sunt simpli, cu nimic pe ei, și nu sunt ferestre.
Peter apasă un buton de pe casca sa și o dă jos, ținând-o în mână. Pornește un microfon de pe costum, aflat pe guler.
– Peter March, intrare în jurnal nr 1. După ce l-am pierdut pe Robert într-o confruntare cu o creatură extraterestră, am scăpat printr-o furtună și am fost urmărit de țânțari spațiali, am ajuns în mijlocul unei construcții uriașe. O să revin cu mai multe detalii mai târziu despre toate aceste lucruri. Având în vedere că nu îl mai am pe Robert, o să înregistrez acest jurnal în speranța că va ajunge cumva acasă. Pornesc transmisiunea video.
Un beculeț de pe umărul lui Peter începe să lumineze. Peter înaintează prin catedrala uriașă. După ce trece de holul acesteia, ajunge într-o cameră cu statui pe ambele părți. Statuile sunt distruse, unele căzute pe jos, altele tăiate. În mijlocul camerei este o masă mare din piatră neagră, distrusă.
– Pot să confirm că această planetă a găzduit cândva viață înteligentă. Construcția în care mă aflu acum și ce este în interior vorbesc de la sine.
Peter lasă în spate camera distrusă și înaintează în întunericul catedralei. Descoperă o cameră nouă, cu ceea ce pare a fi un tron impunător în mijlocul acesteia. Drona micuță care până atunci lumina calea, se oprește și cade. Peter face un pas în cameră, moment în care microfonul și camera de pe umăr fac un scurtcircuit.
Camera este la fel de înaltă ca și celelalte două, și are două geamuri subțiri pe fiecare dintre marginile tronului. Peter se apropie mai mult de tron iar soarele începe să își verse lumina în cameră.
Pe tron se vede o siluetă. Soarele descoperă în partea de jos două picioare, iar în partea de sus se poate distinge o siluetă umanoidă, masivă.
Peter se apropie și mai mult de tron, fiind la doar câțiva metri de el, încercând să vadă cine îl ocupă.
– Am călătorit în tot Universul și nu v-am găsit și acum e a doua oară când voi mă găsiți pe mine..heh.; vocea gravă și aspră răsună în toată catedrala.
Peter îngheață la auzul acestor vorbe și își scapă casca pe care o ținea strâns încă de la intrare.
– Cine ești? Cum poți să comunici cu mine?..
– Sunt un zeu pe moarte..Pe o planetă pe moarte.
Zeul extraterestru se apleacă în față și soarele îi luminează partea de sus a corpului. E bătrând dar puternic. Înalt și amenințător:
– Cel pe care îl cauți m-a învățat, are nevoie de ajutorul tău.
Va urma.
Pentru mai multe povești scurte, poți descărca culegerea de povești scurte #30in30 Din Întuneric.
Dacă îți plac poveștile mele, poți să îmi lași un like pe pagina de facebook, aici: facebook.com/mihai.fiction.