În această poveste scurtă horror, Luiza face o descoperire macabră în pădurea de la marginea satului.
Pădurea
Pădurea de la marginea satului urla dintotdeauna. Nimeni nu știa de ce și puținii oameni care se aventurau în spatele copacilor nu se mai întorceau. Așa că nimeni nu a mai trecut pe acolo. Doar timpul a trecut peste pădure și peste sat. Locuitorii s-au mutat în orașele vecine și drumul spre pădure a fost înghițit de către aceasta, cu copaci și stufăriș. Doar bătrânii satului își mai aminteau de dispariții și de acele țipete groaznice care izvorau din inima pădurii.
Familia Luizei s-a mutat dintr-un oraș vecin. Boala ei nu îi permitea să mai stea în poluarea excesivă și în fumul gros împrăștiat prin oraș. Așa că au decis să cumpere o casă la țară, unde aerul era mai curat. Părinții urmau să facă naveta și Luiza putea să respire aerul rece și lipsit de fum.
Când familia ei era plecată în oraș, Luiza ieșea să colinde satul. Era în vacanța de vară și în fiecare zi explora o zonă nouă. A trecut prin fața bisericii și a primăriei. A mers până la magazin și a luat-o chiar și pe drumul spre pădure. În timp ce pinii o atrăgeau cu mirosul de la unul la celălalt și vântul o purta ușor pe palme, Luiza a descoperit un drum bătătorit, ascuns în spatele unor copaci.
A dat la o parte ferigi uriașe și și-a continuat drumul, până a ajuns la marginea unui desiș când le-a auzit prima data. Strigăte de durere și de avertizare. Agonie ieșind din mijlocul pădurii sub forma unor țipete demente.
Luiza îngheță. Simți un val răcoros cum îi mângâie pielea, dar și o curiozitate care o făcu să pășească înainte. Se cufundă în umbra copacilor deși, acompaniată de țipetele infernale. Cu fiecare pas auzea că se apropie de ele. Cu cât era mai aproape, cu atât glasurile erau mai multe și mai clare. Aproape că reuși să deslușească anumite cuvinte, dar mulțimea lor și gălăgia odioasă făceau acest lucru imposibil.
În timp ce alergă spre ele, alunecă într-o râpă. Căzu spre capete care țipau încontinuu și îi era frică. Vedea corpuri prinse în pământ cu gurile deschise care lăsau aer rece și zgomot macabru să le iasă din gâturile înțepenite. Se rostogoli printre ele pe pământul umed. Simți cum e trasă în jos de rădăcini colțuroase și cum pământul se mulează pe pielea ei rece. Pământul era din ce în ce mai strâns și rădăcinile o îmbrățișau cu putere. Se lăsă pradă întunericului.
Era liniște. Se trezi și tot ce văzu erau o mulțime de capete ieșite din pământ. De la oameni în vârstă, la copii, bărbați și femei. Toți ținuți captivi în același pământ negru și umed.
Începu să-i simtă pe cei de lângă ea, să-i cunoască. Cine sunt și de ce s-au aventurat aici. Unii s-au pierdut, unii erau la fel ca ea, curioși și neînfricați, iar unii voiau pur și simplu să oprească țipetele. Toți erau acum captivi ai pădurii și simțeau tot ce simțea și ea. De la fiecare copac ars sau doborât, la fiecare frunză care cădea și floare care își întindea petalele spre soare, ei erau acum parte din pădure.
Și, de fiecare dată când cineva trecea prin apropiere, ei simțeau și urlete de avertizare le ieșeau din gâturi. Unii strigau ajutor iar alții nu te apropia. Luiza încercă să avertizeze și ea neștiutorii care se aventurau în pădurea urlătoare, dar doar țipete de agonie greu de înțeles îi ieșeau din gâtul aspru.
Pentru mai multe povești scurte horror, poți descărca culegerea de povești scurte #30in30 Din Întuneric.
Dacă îți plac poveștile mele, poți să îmi lași un like pe pagina de facebook, aici: facebook.com/mihai/fiction.
Credit Art: Sabrina