De fiecare dată când Șeful ajunge în oraș, are nevoie de o masă pe cinste. Află cum se descurcă Mario, șeful restaurantului preferat al Șefului, din această poveste scurtă horror.
Șeful cel mare
De fiecare dată când Șeful cel mare venea la restaurant, era o agitație neobișnuită. Parcă ospătarii uitau să mai meargă sau să țină cafelele drepte. Fetei care primea oaspeții la intrare i se înmuiau picioarele și i se împleticea limba. Bucătarii nu erau siguri pe ceea ce fac. Doar Mario, bucătarul șef și patronul restaurantului avea sângele rece.
Șeful cel mare venea de maxim două ori pe an în partea asta de țară, așa că nu era o tragedie chiar așa mare. Venea, mânca la restaurantul lui preferat din oraș, își făcea de cap cu niște fetișcane și pleca înapoi să-și vadă de afacerile lui murdare. Și erau murdare rău: crime, droguri, jafuri armate, prostituție. Singurul lucru curat pe care îl făcea Șeful cel mare era spălatul de bani.
Ușile se deschise larg și, pe rând, intrau gărzile lui. Bărbați scunzi și puternici, ca niște dulapuri pline de mușchi. Primul o intimidă pe fata de la intrare și al doilea se duse grăbit în locul special amenajat pentru Șeful cel mare. Din bunătatea lui, Mario a ajuns unde a ajuns. Din bunătatea lui, Mario avea cel mai bun restaurant din toate cele 3 state. Din bunătatea lui, Mario, avea o viață lejeră și fericită. Și Mario trebuia să-l răsplătească.
Burta Șefului cel mare era prima care trecu pragul restaurantului. După două secunde apăru și restul corpului. Grohăi puternic și scuipă o flegmă galbenă pe covorul persan de la intrare. Întreg restaurantul îl privi îngrozit și, când îl recunoscu, se grăbi să termine tot din farfurie și să plece dracului de acolo. Nimeni nu voia să fie lângă Șeful cel mare când acestuia îi era foame.
Pășea țanțos ca un porc uriaș îndesat într-un costum scump spre locul său de onoare, de unde putea să privească toate mesele restaurantului. Se așeză cu greu și își deschise nasturii de la cămașă, lăsându-și burta să lovească masa. Părul de pe piept era slinos și niște musculițe jucăușe îi dădeau târcoale. Îl ceru pe Mario.
Mario păși transpirat în fața lui. Îl salută și îi mulțumi pentru tot ce a făcut pentru el și familia lui. Îi pupă inelul gros de aur de pe degetul mijlociu – de două ori.
Șeful cel mare rosti doar două cuvinte:
– Specialitatea casei.
Mario îi oferi o duzină de alte variante, transpirând din ce în ce mai tare. De la preparate exotice la preparate simple, dar delicioase. De la delfini și rechini, și pești periculoși la carne de urs, elefant sau tigru, toate i-au fost refuzate.
– Desigur, cum doriți.
Mario își lăsă capul să cadă și se întoarse spre bucătărie.
Înainte să deschidă ușile rabatabile, auzi ceva ce îi făcu părul de pe brațe să îi se ridice și inima să-i cadă prin podea.
– Proaspăt!
Cu lacrimi în ochi, Mario se apropie de frigiderul improvizat și după ce zgâlțâi bine ușa, o deschise larg. Cei de dinăuntru îl priveau la rândul lor cu lacrimi în ochi, de printre bucățile de carne, implorându-l să nu facă asta.
Pentru mai multe povești scurte horror, poți descărca culegerea de povești scurte #30in30 Din Întuneric.
Dacă îți plac poveștile mele, poți să îmi lași un like pe pagina de facebook, aici: facebook.com/mihai.fiction.
Credit Art: Flo