Tradiția unei familii este mai presus de orice. Descoperă în această poveste scurtă fantasy secretul unei familii, păstrat de generații.
Tabloul
Eram singura fată din familie. Mama a murit la naștere și mă privea cum cresc din tabloul de deasupra fotoliilor din hol. Uneori parcă zâmbea. Alteori parcă era tristă. Am fost înconjurată toată viața de unchi și frați. Nu l-am cunoscut niciodată pe tatăl meu.
În copilărie roiam pe holurile casei bătrâne din lemn și mă holbam la toate tablourile cu bunici, verișoare, mătuși, mame și fiice. Nu le cunoșteam pe toate. Nu cunoșteam pe nimeni, personal, nici măcar pe mama mea…
Casa avea trei secțiuni. Una foarte veche în care nu îmi plăcea să mă aventurez deloc, dar pe care băieții o păstrau mereu curată. La fel ca tot restul casei, ei păstrau totul curat și nu mă lăsau să fac nimic. Partea veche a casei era plină cu tablouri mari și mici cu diferite femei. Cel mai mare era chiar vis-a-vis de ușă. O doamnă în vârstă, cu capul acoperit cu un material alb și o haină neagră cu flori. De fiecare dată când intram acolo mi se părea că îmi zâmbește și parcă ochii ei verzi mă urmăreau pe furiș.
Cealaltă parte a casei era cea în care am crescut. Ici și colo era câte un tablou. Femei și mai grase, și mai slabe care îmi zâmbeau, în timp ce alergam pe holurile largi și spațioase și mă priveau cu aceiași ochi verzi.
Nu am fost la școală, băieții m-au învățat tot ce am avut nevoie, aici, acasă, între tablouri. Uneori și tablourile mă învățau. Îmi șopteau lucruri doar de ele știute. Mă avertizau sau îmi dădeau sfaturi. Cu timpul am început să aflu părți din istoria familiei și de ce e atât de importantă.
Am refuzat vreo trei băieți care mi-au cerut mâna. Cand l-am găsit pe cel potrivit și au fost de acord și frații și unchii, ne-am mutat împreună în cea de-a treia secțiune a casei. Am avut 7 băieți și într-un final, o fată.
A plecat singur, nu a avut nevoie de multă convingere. Oricum nu era locul lui aici. Spunea mereu că se simte privit.
Anii au trecut în zbor, am avut nepoți și strănepoți, dar cele mai dragi mi-au fost fiica, prima nepoată și prima strănepoată. Așa era familia noastră, doar ele contau și trebuia să le protejăm.
Tablourile se bucurau împreună cu noi și se întristau împreună cu noi. Lacrimi sărate curgeau uneori din ochii verzi de pe pereți și chicoteli răsunau în ecou pe holurile casei.
Le-am auzit plângând când am căzut la pat și corpul îmi ceda.
Trebuia să iau o decizie. Nu puteam să mai aștept. Mi-am luat rămas bun de la toți copiii mei. Eram acum cea mai bătrână membră a familiei. Tablourile zâmbeau și ici-colo câte o lacrimă le reîmprospăta culoarea în timp ce am făcut un ultim tur al casei. Băieții m-au așezat în cea mai nouă secțiune a casei, unde nu era nici un tablou. Am ales peretele de vis-a-vis de ușă.
Încet, mă contopeam cu peretele și deveneam una cu casă. Simțeam transfuzii și sângele cel nou îmi fierbea în vene. Eram parte din casă și casa era parte din mine. Știam toată istoria casei noastre și le cunoșteam pe toate femeile din tablouri. Și pe mama. O simțeam acum aproape.
Acum, privesc din locul meu din perete și uneori le zâmbesc și le șoptesc copilițelor care se aventurează în partea aceasta de casă.
Această poveste scurtă fantasy face parte din culegerea de povești scurte, pe care poți să o descarci de aici, #30in30 Din Întuneric.
Dacă îți plac poveștile mele, poți să îmi lași un like pe pagina de facebook, aici: facebook.com/mihai.fiction.
Credit Art: Sabrina