Două persoane, cu aceleași vicii și plăceri sunt pe care să se întâlnească. O poveste horror scurtă care pune față în față două personaje cu care nu ai vrea să te întâlnești.
Versus
►
”Nori uriași se apropie de orașul nostru în această seară, așa că nu uitați să vă luați umbrela dacă plecați…”
►
”♫ I’m on the highway to hell, on the highway to hell ♫”
►
”…anchetatorii nu au încă niciun indiciu…”
◄
”♫ On the highway to hell ♫”
Puțină muzică o să facă să mă simt mai bine. Ar trebui să schimb mașina, dar cred că pot să o mai folosesc de vreo 2 ori. E bătrână și scârțâie, dar își face treaba foarte bine. Micul nostru orășel, Darcaster, e la fel de liniștit ca întotdeauna. Ies de pe alee și pornesc spre dreapta unde urmez drumul pâna la ieșirea din oraș. În capătul străzii, de unde o iau la stânga spre oraș, mă întâlnesc cu soții Robinson, care îmi recunosc mica mașină verde și îi salut din mers în timp ce le zâmbesc. Cămașa în carouri cu 2 tonuri de portocaliu, o mustață deasă, ochelarii și începutul de chelie mă fac să par un membru respectabil al micii noastre comunități. Orașul se apropie și eu trec neobservat prin el, exact așa cum îmi doresc. Semnalul se pierde destul de des în mijlocul orașului așa că trebuie să ”repar” casetofonul mașinii cu câteva lovituri de fiecare dată.
►
”…Dar ce știi tu, pasăre măiastră, cât am pătimit eu?..”
Oh nu, nu teatru radiofonic. Altceva nu prind în afara orașului? Am lăsat Darcaster în spate după ce mi-am terminat treaba aici și acum sunt în căutarea unui nou orășel de munte cu care să fac cunoștință. Deși sunt doar un autostopist ca oricare altul, cu un bagaj mare și cu zâmbetul pe buze, se pare ca seara asta nu e seara mea norocoasă. Cu rucsacul în spate, părul blond legănându-se în bătaia vântului și dinții albi strălucind în lumina farurilor, aștept următoarea ocazie. Deși nu a trecut mult timp de ultima dată, simt că acum o să fie seara mea norocoasă, din nou. Sper doar să prind ceva la radio în afară de teatru radiofonic.
►
”…Află acum cum poți beneficia de ofertele noastre, sunând la numărul de telefon 0443…”
În sfârșit și-a revenit. Cu mașina troncănind sunt aproape să ies din oraș. Vezi tu, am ales look-ul acesta pentru ca inspiră încredere. Nu te aștepți de la Peter, care e contabil la o firmă respectabilă din centrul orașului, să omoare oameni. Da, e adevărat, stă singur în suburbii, după ce soția lui a murit după ce ”a căzut” pe scări. Toți vecinii mă cunosc ca fiind amabil și sunt chiar și prieten cu preotul după ce am făcut mai multe donații bisericii din cartier. Mașina scârțâie și troncăne pentru că am modificat-o astfel încât să pot purta cu ea instrumentele de care am nevoie. Îmi plac băieții, nu știu de ce. Moartea soției mele nu m-a făcut deloc să mă simt mai bine, dar când mor băieții, oh, atunci chiar mă simt bine. Am făcut drumul ăsta de câteva ori în ultimele luni și nu am prins pe nimeni afară. Azi sper să se schimbe lucrurile. Văd o siluetă departe. Să schimbăm pe ceva mai potrivit.
►
”…Urmează Beethoven, cu Simfonia a 5-a. Audiție plăcută…”
Scuză-mă daca am fost cam criptic. Despre omorât vorbeam. Deși nu sunt chiar atât de tânăr, aspectul fizic mă avantajează. Pozez într-un tânăr care călătorește prin țară cu bagajul său uriaș plin de ”suveniruri” adunate din orașele pe care le-a vizitat. Aceste ”suveniruri” sunt instrumentele care mă ajută să îmi fac treaba așa cum îmi place. Nu am nicio preferință în materie de victime, atâta timp cum simt cum viața li se scurge din ochi. Parcă aștept de o veșnicie, dar iată că din ceață, o mașină mică și verde se apropie și pare că vrea să oprească. E seara mea norocoasă.
E seara mea norocoasă. Tânăr, blond, bagaj mare, probabil se plimbă prin țară, fără prieteni apropiați. Victima perfectă, nimeni nu o să-i simtă lipsa. Opresc mașina după ce trec de el și îl văd în oglindă cum aleargă spre mine, cu rucsacul legănându-se în spate.
Mai în vârstă, nu pare cel mai deștept om din lume, probabil soția îl urăște de când a început să chelească, sigur nu o să-i simtă lipsa nimeni. Ajung în dreptul mașinii și privirile noastre se intersectează.
Am așteptat de mult momentul ăsta. În seara asta o să-mi potolesc setea. Sângele îmi fierbe în vene. Azi e seara mea norocoasă.
Am așteptat de mult momentul ăsta. În seara asta o să-mi potolesc setea. Sângele îmi fierbe în vene. Azi e seara mea norocoasă.
– Salut, eu sunt Peter, pot să te ajut?
– Salut, eu sunt Paul, ai putea să mă duci și pe mine..
– Sigur! Hai să punem bagajul ăla mare în spate și pornim.
– Îl pun eu în portbagaj, mulțumesc mult!
– NU! Nu în portbagaj, lasă-l pe bancheta din spate.
Intru în mașină și îi strâng mâna. E o pradă ușoară, nu știe ce-l așteapă.
Îl privesc în ochi în timp ce îi strâng mâna și îmi dau seama că o să fie ușor de tot. Habar nu are ce se întâmplă.
– Încotro?, îl întreb zâmbind, știind exact unde va ajunge.
– Cât mai departe de locul ăsta!, îi răspund zâmbind, știind exact ce se va întâmpla.
Pentru mai multe povești scurte horror, poți descărca culegerea de povești scurte #30in30 Din Întuneric.
Dacă îți plac poveștile mele, poți să îmi lași un like pe pagina de facebook, aici: facebook.com/mihai.fiction.