Cum am scris LWSS Trident – Poveste Interactivă

lwss-trident-explained

Acest articol conține spoilere din povestea interactivă LWSS Trident pe care o poți juca aici: http://mihaimaris.com/lwss-trident/

După ce îi dai un play, poți să te întorci să vezi cum am făcut-o.

Ce e LWSS Trident?

LWSS Trident este o poveste de tip Choose Your Own Adventure, care te pune pe tine în locul protagonistului. Tu alegi ce acțiuni să iei și în ce direcție evoluează povestea.

În LWSS Trident, ești ultimul supraviețuitor al navei și te îndrepți spre cea mai apropiată planetă locuită. Povestea e construită în așa fel încăt acțiunile pe care le iei să te ducă spre unul dintre cele 5 finaluri diferite.

Cum am făcut povestea?

Am construit povestea cu Twine, un tool open source pentru povești interactive și nonliniare. Mai multe resurse aici: http://twinery.org/wiki/twine2:guide

În Twine, povestea arată așa:

twine story

Punctul verde din stânga e prima pagină, de unde începe povestea. Liniile sunt toate căile pe care le poți lua pentru a ajunge la unul dintre cele 5 finaluri din partea de jos.

Pentru a face Puntea principală un loc central, a fost nevoie să trimit fiecare cameră înapoi spre ea.

puntea principala

Dar după ce ajungi într-un anumit punct în poveste și te urmărește extraterestrul, nu mai ai libertatea de mișcare de la început.

Linia verde din dreapta reprezintă o locație importantă din poveste.

Dacă personajul ajunge aici, descoperă informații importante care îl pot ajuta mai târziu în poveste. Tot de aici, primește o opțiune nouă, aceea de a desprinde modulul în care se află extraterestrul.

manual nava

Pentru ca acest cod (set: $ManualNava to true) să funcționeze, în prima pagină a poveștii trebuie să avem codul (set: $ManualNava to false)

Partea cu opțiunea nouă arată așa:

desprindere modul

După câteva zile de întors povestea de pe o parte pe alta și căutat coduri pe internet, am ajuns la varianta finală care e acum pe site.

Înainte să fie gata, am mai încercat două variante, dar nu am fost mulțumit cu direcțiile în care mergea povestea așa că am luat-o de la început.

stories twine

Dacă ai încercat și tu să faci o poveste cu Twine, lasă un link în comentarii să o vedem 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *