Orașul

Orașul

În această poveste urban fantasy, un cuplu se pierde într-un oraș abandonat. Vor reuși să iasă ei oare?


Orașul

 

– Ne-am pierdut.

– Nu ne-am pierdut.

– Hai, Adi, să întrebăm pe cineva! Iar ești încăpățânat.

– Pe cine? Nu vezi că nu e nimeni în orașul ăsta?

Din Dacia veche Paula privi în jurul ei și văzu că Adi are dreptate. Străzi pustii și blocuri triste îi înconjurau și nici urmă de viață. Nici măcar porumbei sau vreun câine vagabond. Era o după-amiază târzie de vară și soarele mărșăluia leneș pe cer, spărgând din loc în loc câțiva nori ghinioniști. Dacia roșie luă curbele greoi, se strecura pe străduțe înguste și demară cu puterea tuturor celor 75 de cai când prinse un drum drept. Parcă nici vântul nu bătea. Singurele lucruri animate din tot orașul erau semafoarele care își schimbau monoton culorile deasupra drumurilor pustii.

– Ăsta cred că-i centrul, notă lipsit de interes Adi, privind o piață largă cu câțiva copaci și cu statuia unui scriitor local uitat de timp în mijloc.

– Normal că e pustiu și aici. Nu e nimeni în orașul ăsta?

– Cred că-i un hotel acolo. Hai să mergem să întrebăm.

Adi lăsă mașina în parcarea goală. Avea mâinile reci și refuză avansul de a se ține de mână. Se apropiau cu pași greoi, sub căldura infernală, de ușile hotelului. Înăuntru totul era acoperit de praf și liniștea le dădu fiori. Deși au încercat câteva uși, niciun răspuns nu veni din cealaltă parte, așa că plecară.

– Vrei să ne plimbăm? o întrebă el. Ne întindem puțin și după aceea pornim iar la drum.

– Sigur, îi răspunse ea cu gândul în altă parte.

Căldura era din ce în ce mai puternică și nici un nor nu se vedea acum pe cer care să conteste puterea soarelui. Fără să observe, cei doi se îndreptau din nou spre centrul orașului. Fiecare adâncit în gândurile lui, se îndepărtau ușor unul de celălalt, plutind în derivă peste asfaltul negru. Adi se opri în fața statuii, în timp ce Paula dispăru printre blocurile grele și pline de tristețe. Betonul și asfaltul se contopeau în jurul ei, lăsând, rareori, strigăte de bucurie sau plânsete. Se pierdu încet în uniformitatea cenușie, renunțând la visuri și dorințe. Deveni una cu orașul, tristă și uitată, doar o amintire a ceea ce a fost cândva.

Adi se mișcă anevoios în jurul statuii când ceva îi atrase atenția. Plânsete și strigăte ciobiră globul perfect în care se afla. Fugi spre ele, lăsând în urmă gri și negru, și se opri pe podul din piatră ascuțită pe sub care curgeau lacrimile. Vărsă și el partea lui și își continuă drumul agale printre pereți aspri și străduțe pline de gunoaie. Blocurile îl înconjurau și creau un univers separat în care el era singurul viețuitor, chinuit la nesfârșit de o mașinărie din beton. Se pierdu și el în spatele unor blocuri, pielea devenindu-i aspră la atingere, camuflându-l perfect cu tot ce era în jurul lui.

Uneori, Adi și Paula se vedeau în orașul mort și își zâmbeau. Nu se cunoșteau. Treceau adeseori pe lângă Dacia roșie, singurul lucru care părea viu în tot orașul. O inimă din fiare și roți, lichide și angrenaje, care aștepta să fie pornită. Dar cei doi se pierdeau, de fiecare dată, printre pereții triști și străzile prăfuite.


Această poveste urban fantasy face parte din culegerea de povestiri scurte, pe care poți să o descarci de aici, #30in30 Din Întuneric.

Dacă îți plac poveștile mele, poți să îmi lași un like pe pagina de facebook, aici: facebook.com/mihai/fiction.

Credit Art: Alex

Leave a Reply

Your email address will not be published.