Află din această poveste scurtă horror cât de departe poate merge o familie pentru a deveni familia perfectă.
Familia perfectă
Ziua în care s-au mutat în noua casă a fost perfectă. Au despachetat sub soarele cald, zâmbindu-și și strângându-se în brațe cu fiecare ocazie. În timp ce el își schimba cămașa cu un maieu alb imaculat, vântul îi sufla ei rochița și părul blond. Se sărutau de fiecare dată când treceau unul pe lângă celălalt. Fiul lor le zâmbea și fugea de bucurie prin casă și grădină. După ce au lăsat curtea curată, mirosul unei prăjituri apetisante se plimbă prin tot cartierul în timp ce muzica cu ritmuri atrăgătoare era dată atât de tare încât să nu fie deranjantă. Ziua se termină cu un grătar în grădina din spatele casei, anunțat de fumul gri care picta cerul roșiatic. Ziua în care s-au mutat în noua casă a fost perfectă. Ei erau perfecți.
– Îi urăsc! țipă Carmen. Cum își permit să vină în cartierul nostru, peste drum de casa noastră și să pară o familie mai bună și mai fericită ca noi?
Cezar și Andreea foloseau tacâmurile de argint și înghițeau în sec friptura de vițel care arăta superb dar avea un gust de plastic.
– Cine se cred? continuă Carmen. Ei au impresia ca pot să vină aici și să fie mai buni ca noi? Cezar, ești cel mai important avocat din firma ta. Crezi că poate să te întreacă babalâcul ăla? Andreea, ești olimpică la chimie, căpitanul echipei de fotbal și miss clasa a 5-a, nu e cu nimic mai bun băiețandrul ăla al lor. Și eu sunt cea mai frumoasă femeie din acest cartier, femeie de afaceri de succes și o mamă perfectă. Cine se crede ștoarfa aia? Hai, mâncați repede și la somn! Vedem noi cine e familia mai bună.
Cu fiecare zi care trecea, noua familie se făcea remarcată și plăcută în cartier. Participau la toate întrunirile, mergeau la biserică, donau pentru adăpostul de câini și o dată la două weekend-uri țineau un grătar în grădina din spatele casei unde invitau vecinii. Carmen se prefăcu de fiecare dată că nu e acasă.
Când îl văzu pe preot că pleacă de la ei și că nu le face și lor o vizită, Carmen își puse în minte să le arate lor cine era familia perfectă din acest cartier. Cu soțul la braț și fiica în urma lor, bătu într-o vineri seara la ușa vecinilor. Le aduse daruri un tort și trei sticle de vin și își ceru nenumărate scuze pentru lipsa lor de la grătare, dând vina pe programul nebun al ei și al soțului și pe activitățile diverse ale fiicei lor.
Seara se termină groaznic și planul lui Carmen eșuă. Vecinul era cel mai important avocat al firmei mult mai prestigioase și rivale soțului ei. Vecina avea mult mai multe afaceri de succes, cărți scrise și concursuri de frumusețe câștigate. Băiatul lor era la cea mai bună școală din oraș, practica muzica și actoria și era căpitanul echipei de baschet, pe lângă faptul că avea note mai bune decât Alexandra.
Ceva se rupse în Carmen. Simțea cum coroana îi era călcată în picioare de niște străini netrebnici. Simțea cum se agățau de tronul ei de aur și îl mânjeau cu mâinile lor murdare. Simțea cum o împingeau goală pe scările palatului și se lăfăiau în locul ei. Simțea cum cade în uitare, cum devine una dintre celelalte, o femeie oarecare, pe care nu doar că nu o observi, dar te ferești de ea. Carmen simțea cum pierde și nu era pe cale să accepte acest lucru.
Cu promisiunea și cu zâmbetul fals că se vor vedea din nou în curând, se întoarse acasă. În acea seară plânse pentru prima dată după mult timp. Singurul lucru care o bucura era noua ură a soțului și a fiicei pentru cei de peste drum. Împreună o să treacă peste acest obstacol. Împreună o să reușească. Împreună o să fie o familie perfectă.
În acea seară, câteva țipete stinse s-au auzit de peste drum, urmate de o liniște mai grea decât noaptea. Dimineața, familia perfectă pregătea micul dejun. Părul blond cu pete roșii al mamei flutură în timp ce ea se mișca de colo-colo prin bucătărie. Tatăl își aranja fața în oglindă în timp ce încerca să se spele pe dinți și să îndepărteze picături incandescende de pe maieul alb. Fiica lor se pierdea în noul costum dar încerca să se poarte frumos. Deși parcă o deranja, zâmbi din spatele buzelor care atârnau.
Erau la masă. Erau împreună. Toți șase. Carmen se așeză în capul mesei și ridică un pahar de vin. Era o zi importantă. Noile costume sângeroase îi făceau să se simtă bine. Erau, în sfârșit, bine. Erau familia perfectă.
Pentru mai multe povești scurte horror, poți descărca culegerea de povești scurte #30in30 Din Întuneric.
Dacă îți plac poveștile mele, poți să îmi lași un like pe pagina de facebook, aici: facebook.com/mihai/fiction.
Credit Art: Sabrina
Leave a Reply