Înapoi acasă

Înapoi acasă

Pornește într-o călătorie alături de persoanjul principal în această poveste sf pentru a descoperi cine este el cu adevărat și care este scopul său pe acest Pământ.


Înapoi acasă

 

Șerpuind printre coastele munților, drumul era umed și vântul bătea ușor. Aseară a plouat și norii au rămas stăpânii cerului o zi în plus. Sterling își conducea mașina pe drumurile întortocheate care duc spre cabana sa, la poalele muntelui Rainier, atunci când mici pânze de paianjen îi apărură în vederea periferică. De când se știe le avea undeva în colțul ochilor, dispărând doar dacă le dădea atenție sau niște picături puternice de ochi. Dar recent, erau din ce în ce mai multe și din ce în ce mai curioase. Încercă să le ignore și să fie atent la drum, dar singurul lucru care le făcea să plece cât de cât din fața drumului, era să se uite direct la ele. Ca niște viermișori micuți sau pete de praf răzlețe se mișcau prin fața ochilor lui, împăienjenindu-i privirea. Opri pe marginea drumului și își puse câte două picături în fiecare ochi, dintr-o soluție pentru ochi roșii fără de care nu se despărțea. Creaturile jucăușe, așa cum le numea el, dispărură în cotloanele din spatele ochilor. Mai avea câteva ore bune, cu puțin noroc, poate o zi întreagă, până când una destul de curajoasă și curioasă să îl facă atent din colțul ochiului.

Sterling ieși din mașină și privi serpentinele. Se unduiau precum un râu negru din asfalt spre poalele muntelui. Mai avea puțin și ajungea la destinație.

Învârti din nou cheia în contact și, după două tuse sănătoase, bătrâna mașină porni. Marvin Gaye își cântă al său Let’s get it on prin radioul răgușit al mașinii și Sterling surâse. Era piesa preferată a soției lui care murise în urmă cu un an. Erau căsătoriți de aproape 50 de ani și se iubeau enorm. Singurul lucru de care duceau lipsă erau copiii și Sterling se învinovățea pentru asta.

De la moartea lui Elizabeth, bătrânul era singur și plănuia această călătorie.

Acoperișul maro, în două ape, al cabanei se vedea peste copaci. După câteva curbe, mașina părăsise drumul principal și se adâncise în pădure pe o potecă bătătorită. Sterling oprise în fața unei porți ruginite, flancată de un gard din lemn cenușiu, mâncat de timp. Coborî cu greu din mașină și se apropie cu grijă și bătut de ploaie de poarta ruginită. Era slab și bătrân, îl dureau oasele și genunchii îi scârțâiau aproape la fiecare pas, dar se ținea puternic. Poposi câteva clipe cu mâna pe poartă, rugina lipindu-i-se de degete și intrându-i adânc în cutele amprentelor. Trase în piept, cu poftă, mirosul pădurii și al ploii în timp ce părul alb îi căzu ud peste urechi.

Apucă sârma rigidă care ținea poarta închisă și o desfăcu. Pielea zbârcită și subțire îi cedă când unul dintre capetele sârmei refuză să se miște. Sânge negru, cu accente cărămizii, îi ieși cu iuțeală din deget și Sterling îl șterse repede de pantalonii de lucru.

Cu pulsații în deget, zâmbi. Poarta spre copilăria sa era deschisă. Își aminti de prima dată când a venit aici, când soarele strălucea ca un glob disco pe cerul de un albastru pur. Își aminti de cea mai fericită zi din viața lui.

Mașina bătrână înaintă prin curtea unde Sterling și-a petrecut o mare parte a copilăriei. Părinții lui adoptivi îl aduceau în fiecare vară aici. Bătrânul parcă mașina la câțiva pași de cabană când ploaia măruntă încetă. Coborî, având grijă la genunchi, și un zâmbet larg i se așternu pe față. Cabana îi amintea de vremuri mai bune, de vremuri petrecute cu părinții lui. De mama sa care făcea cele mai gustoase plăcinte cu mere pe care le putea mirosi din curte. De tatăl său care l-a învățat să pescuiască și să repare orice. De Rover care fugea prin toată curtea după fluturi și doar uneori după frisbee-uri.

În fața cabanei, ca într-o pictură, un lac uriaș reflectă razele soarelui proaspăt ieșit din nori. Pontonul era încă în stare bună, mult mai bună decât gardul cenușiu. Sterling își luă bagajele de pe bancheta din spate, închise ușile mașinii și întră în cabană.

Locul arăta la fel cum l-a lăsat. Toate lucrurile erau la locul lor, praful gros fiind singurul indiciu că timpul a trecut. Praful gros și vârsta lui Sterling.  Își lăsă bagajele jos și se apropie de șemineu deasupra căruia atârna o pușcă veche.

Ultima dată când a fost aici a fost cu soția sa, Elizabeth. Asta a fost acum cinci ani, înainte ca ea să se îmbolnăvească. Cancer. Medicii nu au reușit să identifice cauza, vehiculându-se chiar și expunerea îndelungată la radiații. Gândindu-se la acestea, își sterse o lacrimă albă de pe obraz, nereușind să observe un firicel de praf curios care îi trecu prin stânga privirii.

În stânga șemineului construit din pietre de tatăl său erau trei paturi, iar pe partea opusă îl aștepta, prăfuită, o bucătărie. Avea timp de amintiri și făcut curat în zilele care urmau. Acum era obosit. Despachetă, încuie ușa cu o cheie din fier negru de pe vremea tatălui său și se culcă.

A doua zi, înainte ca soarele să-și facă apariția peste munți, Sterling reuși să facă ordine și curățenie în toată cabana, iar în prima săptămână petrecută acolo repară gardul cenușiu. A doua săptămână fu destinată pentru repararea porții și curățarea pontonului.

De când s-a întors la cabană, Sterling petrecu fiecare seară pe ponton cu o sticlă de whiskey, amintindu-și clipele plăcute. Duse o viață frumoasă din care nu regretă nimic. Poate doar faptul că nu au reușit să aibă copii. Uneori adormi pe ponton, cu degetele mângâind sticla de pe scândurile curate, alteori se adăposti în cabană. În unele seri dormi zâmbind, amintindu-și lucrurile frumoase, alteori adormi cu lacrimi în ochi, fiindu-i dor de soție și de părinți. După atâta timp, era singur.

Săptămâna a treia petrecută la poalele muntelui începu ca oricare alta. Bătrânul se trezi devreme, își făcu un mic dejun din ouă și brânză sărată și se puse pe reparat cât de mult din ce era de reparat pe lângă cabană. Prima noapte din a treia săptămână fu neașteptat de călduroasă.

Sterling luă unul dintre scaunele pliante la care lucră în timpul săptămânii trecute și îl așeză la capătul pontonului. Lumina stelelor de pe cer se dublă în lacul negru. Vântul stătea pe loc în spatele pădurii care îl înconjura și Sterling bău rar.

Cu fiecare înghițitură pe care o savură, căldura era din ce în ce mai mare. Lumini stranii păreau că se joacă pe cerul nopții în mișcări armonioase cu luminile de pe lac. Fantomițele din ochii bătrânului începură să le acompanieze în dansul lor nebun.

Ca printr-un tunet, un obiect sferic care reflectă tot ce era în jur apăru deasupra lacului. O liniște sinistră domnea peste tot, în timp ce obiectul se lăsă încet în jos, pe mijlocul lacului. Sterling scăpă sticla, iar rostogolitul ei pe pontonul de lemn și impactul cu apa fu singurele sunete pe o distanță de câțiva kilometri.

Lui Sterling îi era greu să vadă ce se întâmplă în fața lui. Ochii încețoșați din cauza băuturii și particulele care dădeau o petrecere în fața ochilor lui, combinați cu oglindirea sferei a tot ce era în jur, nu-i permiteau să înțeleagă pe deplin ce se întâmplă.

Încercă să-și șteargă ochii, să scape de ceață și dansuri, dar înainte să își dea seama ce se petrece, globul perfect neted trecu în viteză pe lângă el și pe lângă cabană, defrișând cu ușurință copacii care îi stăteau în cale. Bătrânul se ridică, uitând de trosniturile din genunchi și alergă spre cabană. Se repezi la chiuvetă și se spălă cu apă rece de munte. Ochii îi erau invadați de mici vene roșii ca niște râuri de lavă, apropiindu-se de albastrul pur al irisului. Apucă pușca tatălui său și ieși afară.

Copacii din spatele cabanei erau culcați, lăsând doar așchii uriașe ațintite spre cer în urma lor. Undeva departe, lumini intermitente trimiteau semnale. Sterling abandonă poteca din copaci morți și înaintă spre obiect printre copacii de lângă, care încă stăteau puternici în picioare. Ținu pușca strânsă. Cu fiecare pas transpiră și îi era din ce în ce mai cald. Dansul prafului începu în ochiul stâng și bătrânul îl izgoni cu două priviri. Deși ceea ce se întâmplă părea incredibil, lui Sterling nu îi era frică și acest gând îl neliniștea.

Acum era aproape de obiectul zburător. Liniștea era la fel de intensă ca la început. Singurul lucru care mai făcea zgomot era sticla care mai scăpa câte o bulă de aer pe fundul lacului. Ceea ce îl deranjă însă pe Sterling mai mult decât liniștea de mormânt fu mirosul. Un miros metalic care îl înțepa și îl amețea. Înainte să cadă pe spate își aminti de plăcinta cu mere a mamei și de soarele ca un glob disco.

Simți cum corpul îi era greu. Nu putu să se miște, dar era conștient de tot ce se petrecea în jurul său. Corpul îi era ridicat ușor și o deschizătură apăru în obiectul venit din cer. Putea să vadă doar cerul de deasupra, care dispărea puțin câte puțin, în timp ce intră în ceea ce realiză că ar putea fi o navă. În urma sa, puțina lumină de afară dispăru și fu înghițit de întuneric și liniște.

Fu trezit de lumini puternice și clinchete metalice. Era confuz și capul îi țiui, părând că vrea să explodeze. Nu știa cât timp a trecut de la momentul bizar la care a luat parte. Simți doar că era culcat pe spate și corpul îi era amorțit. Creaturi curioase îl priveau acum. Lumina puternică de deasupra blocă orice detaliu, dar acelea erau într-adevăr creaturi pe care Sterling nu le-am mai văzut niciodată în lunga sa viață. Văzu doar forme cu tentacule mici care schimbau ustensile și sunete și creaturile jucăușe care începeau să danseze în vederea periferică. După alte câteva sunete neînțelese, creaturile își dădură tentaculele la o parte, lăsând loc unui ac uriaș să coboare. Acul întră în pieptul bătrânului, dar acesta nu simți nimic. La fel de repede pe cum intră, acul se ridică acum, stropindu-i corpul rece cu picături negre fierbinți.

Pentru prima dată de după cădere, începu să simtă ceva. O lovitură puternică în spatele capului îl făcu să își revină. Simți tot, auzi tot și putea să vorbească… doar că nu știa ce să zică.

Privi în jos și își văzu corpul. Alb și stafidit, un înveliș bătrân și fără puteri. Își mută privirea și își simți noul corp. Mult mai mic și cu tentacule ieșind din el. Încercă să fugă. Încercă să țipe, dar ce îi ieși pe gâtul cel nou nu îi era cunoscut. Formele care mai devreme erau doar niște umbre care stăteau deasupra lui se apropiau, dar acum, Sterling le înțelegea.

– Te-ai întors acasă, prietene! Totul e bine acum, nu te speria. Spune-ne! Spune-ne tot ce ai văzut!


Pentru mai multe povești scurte, poți descărca culegerea de povești scurte #30in30 Din Întuneric.

Dacă îți plac poveștile mele, poți să îmi lași un like pe pagina de facebook, aici: facebook.com/mihai.fiction.

Leave a Reply

Your email address will not be published.