Pacientul

În această poveste scurtă horror, Cezat se află într-o situație din care trebuie să scape. Va reuși să plece la timp sau da nas în nas cu cei ce l-au capturat?


Pacientul

 

Cezar se trezi brusc și examină rapid camera în care se afla. Nu-și amintea cum a ajuns acolo. Putea să vadă doar tavanul alb, cu niște mucegai într-un colț. Încercă să se miște, dar corpul îi era greu. Își mișcă fața și realiză că asta era mult mai ușor de făcut. Încercă să scoată sunete, dar nimic nu-i ieși din gură, în afară de saliva care i se prelingea pe gât.

Începu ușor, cu toate părțile corpului. Capul era destul de ușor de mișcat. Putea să îl ducă de la stânga la dreapta, dar îl durea când încerca să îl ridice. Hotărî să lase partea aceasta pe mai târziu.

Mâna dreaptă se dezmorți încet, în timp ce își strângea pumnul și îi dădea drumul. Sângele începuse să se pună în mișcare. Putea să o miște din umăr, dar îi era destul de greu, sub ceea ce părea a fi o pătură groasă. Simți o branulă.

Mâna stângă se dezmorți și ea, dar pătura era încă grea și, în timp ce își mișcă ambele mâini din umeri, trecu și la picioare. Îndoi piciorul drept din genunchi și o durere groaznică îl fulgeră în vintre. Lăsă piciorul jos și își mișcă doar degetele. Trecu la cel stâng.

O panică îl cuprinse din adâncul pământului și îl trase cu putere în jos. Oricât ar fi încercat, nu reuși să își simtă piciorul stâng. Își strânse toate puterile și, în timp ce agonia îl mușca de toți mușchii, reuși să își ridice capul, doar ca să vadă cum pătura acoperă patul acolo unde ar fi trebuit să-i fie piciorul.

Reuși să țipe și, pentru prima dată de când se trezi, își auzi glasul. Tot ce putea să își amintească, înainte ca somnul să îl țină captiv, fu brațul ferm al unei asistente și seringa ei apropiindu-se de brațul cu branula.

Se trezi cu o durere de cap îngrozitoare. Cu mușchii înțepeniți și saliva curgându-i din gură, reluă ritualul de dezmorțire, dar de această dată se opri la mâna dreaptă. Brațul era acolo, greu și dureros, dar mâna lipsea. De data aceasta țipetele lui nu au mai invocat nici o asistentă cu brațe puternice.

Era noapte. Cu greu, Cezar reuși să se ridice în fund și să vadă pentru prima dată camera în care era ținut captiv. Mică, cu geamuri vechi și pereți cojiți, camera avea un pat și un scaun. Nu știa unde se află și nu prea conta. Voia să plece de acolo.

Reuși cu greu să coboare din pat. La coborâre, căzu și se lovi cu partea piciorului care încă mai era atașată de el, de podeaua de lemn. Reuși să folosească scaunul pe post de cadru și ieși pe furiș din cameră. Holul se întindea mult în partea dreaptă și Cezar porni în drumul său spre ieșirea din iad.

Ici și colo, saloane devastate, unele goale, altele cu pacienți din care nu a mai rămas aproape nimic. Cezar nu avea ce să le facă. Trebuia să scape de acolo. Ajuns aproape de ceea ce părea a fi ieșirea, pe partea stângă ceva îi atrase atenția.

O mulțime de monitoare, înregistrând tot ce se întâmplă. De la camerele goale, pacienți legați și hol, acum cu o dâră roșie șerpuind pe toată lungimea lui. Accelerând, Cezar deschise ușile duble rabatante din capătul holului și se răsturnă. Se târî cu greu spre patul din mijlocul camerei luminate de un bec uriaș de deasupra. Ajuns acolo, privi în jurul său și văzu o mulțime de camere ațintite direct spre el.

Ușile se deschise în spatele lui și o voce aproape prea blândă se auzi, urmată de un clinchet de foarfeci:

– Se pare că pacientul ne-a luat-o înainte!


Pentru mai multe povești scurte horror, poți descărca culegerea de povești scurte #30in30 Din Întuneric.

Dacă îți plac poveștile mele, poți să îmi lași un like pe pagina de facebook, aici: facebook.com/mihai.fiction.

Credit Art: Sabrina

Leave a Reply

Your email address will not be published.